fbpx
Smiley va lansa primul său serial muzical, „Mai mult de-o viață”

Smiley deschide o etapă epică în cariera sa și lansează serialul muzical „Mai mult de-o viață”, compus din 5 episoade construite ca scurt-metraje care leagă, muzical și cinematografic, etapele unei povești de iubire fără sfârșit. Primul episod al serialului „Mai mult de-o viață” va fi lansat joi, 25 noiembrie, pe canalul de YouTube al artistului Smiley.

„La acest final de noiembrie, încep un proiect diferit față de tot ceea ce am făcut eu până acum, proiect în care mixez pasiunea pentru actorie și film, dragostea de muzică și bucuria jocului cu emoțiile din trecut, prezent și viitor. M-a dezmorțit complet acest proiect si m-a făcut să-mi amintesc cât de multe și frumoase sunt căile prin care putem spune povești și ce emoții puternice pot naște ele”, declară Smiley despre serialul muzical pe care îl va lansa episod cu episod pe parcursul următoarelor luni și în care apar, printre alții, Gina Pistol și DOC.

”Mai mult de-o viață”, primul serial muzical semnat de Smiley, aduce un plus pieselor noi ale artistului cărora le adaugă elemente cinematografice, epice, creatoare de poveste și suspans specifice serialelor de pe platformele în vogă. „Muzica spune și ea povești și nu trebuie să rămână doar un fond sonor, în urma filmelor și a serialelor, ci trebuie să le includă pentru un efect maxim. Muzica trebuie să se adapteze vremurilor și felului în care oamenii își doresc să primească poveștile în viețile și inimile lor. De ceva timp, serialele sunt la mare căutare, iar obiceiul nostru de consum este să mergem dintr-un episod în altul, dintr-o serie în alta, de parcă nu mai vrem doar povești simple, spuse, cântate sau gândite cu început și sfârșit, ci vrem mereu suspans și continuare.”, explică Smiley conceptul noului său proiect muzical-cinematografic.

„Îmi doresc ca după fiecare episod muzical lansat, oamenii să-și dorească să apară cât mai repede continuarea, să vadă următorul episod care să ducă mai departe povestea. Mai ales că iubire fără suspans, fără emoțiile trecutului și fără perspectiva viitorului nu există!”, anunță Smiley. Scenariul serialului „Mai mult de-o viață” este scris de Iulian Moga, regia poartă semnătura lui Kobzzon, muzica este compusă, produsă și înregistrată în studiourile HaHaHa Production, iar proiectul este co-producție HaHaHa Production și Cat Music.

Vrei să îl vezi pe Smiley la un concert organizat de tine?

Formular Booking